Cu relatiile la terapeut

   In terapie descopar atatea lucruri, care nici nu credeam ca au vreun rost, vreun sens, pe care le consideram incheiate de mult, irelevante. Si totusi ele sapa acolo, intr-un colt de minte sau de suflet si ma impiedica, intr-un anume fel enervant, sa merg mai departe.

   Cu majoritatea barbatilor din viata mea, n-am avut o relatie buna sau sanatoasa. Eram pierduta si ma cautam pe mine, cautam gesturi, le dadeam lor puteri supranaturale, numai sa suplinesc golul care ma macina pe mine si care venea numai de la mine. Si m-am crezut tare defecta, ca lucruri nu merg, ca lucruri nu tin. M-am gandit ca nu pot darui. Puteam si pot darui. Problema era cu primitul, nu puteam primi, nu ceream si inca nu prea pot si nici nu cer.

   Ma buseste rasul cand ma gandesc.. cum l-am implorat pe un celebru arhitect sa nu ma pararseasca, ca mor fara el. Aveam douajdoi de ani, omul ma inselase, in masina mea, cu alta (femeie, nu masina). Ma tinea ca pe un caine in ploaie, la usa. Si eu credeam ca-l iubesc, atunci. Sau raposatul.. care ma lasa sa stau in frig, iarna, cu un catel bagat in geaca, sa il incalzesc la piept, pentru ca crapau pietrele si cainele nu avea voie in casa, iar pe mine nu ma lasa sufletul sa dorm la caldura. Si daca n-avea voie cainele ala, care era atat de bun, eu de ce as fi avut voie?

   Nu credeam ca merit. Credeam ca merit sa plang, ca am un pret astronomic de platit, sa sufar mereu. Ma uitam la alte cupluri, vedeam certuri din alea monstruoase, alcolism, inselat, si ma gandeam.. eu n-as sta! eu as pleca! eu n-as sta cu un barbat care nu e implicat 100%! Si fix asta am facut, ca nu stiam altfel. Am stat si am implorat o bucatica de iubire.

   M-am dezbracat de toti barbatii pe care i-am intalnit si pe care i-am primit in viata mea. Am pastrat experientele, sa nu cumva sa uit, mai ales ca recent am avut un episod in care mi-am dat valoare zero. Si mi-am reamintit tot.

   Si totusi, crescand intr-o famile model, cu un tata care a avut grija de mine si mama, care nu a baut, nu a lovit, nu a jignit si mai mult decat atat, a iubit, a fost acolo, a alinat, s-a luptat, eu de unde mama naibii am iesit asa defecta? Asa cersetoare? Din traume. Din lovituri in fata sau in suflet. Pe care acum ma muncesc sa le repar, pentru ca ai mei m-au iubit atat de mult, incat m-au vazut perfecta si n-au mai stat sa se ingrijeasca de toate crapaturile mele..

   E bine single? Sau, e mai bine single? Infinit, decat in ceva gresit. Infinit, decat in ce am trait. E asumat single, e alegere. E prima alegere de a nu mai suferi, de a nu mai accepta. E pasul spre vindecare.

Sursa foto: www.theadventurouswriter.com