2014

    La sfarsit de an facem un bilant. Eu am avut destul timp zilele astea sa ma gandesc la multe lucruri. Legate de anul care se sfarseste in cateva zile, de toti ceilalti ani din trecut si de anul care vine.

   Pastrez in suflet si in viata mea numai oamenii si lucrurile importante. Imi duc mai departe doar planuri in care am pus suflet. Iau cu mine numai amintiri placute si zile cu soare si impliniri. Ceea ce las in urma nici nu mai conteaza. Sunt doar oameni si evenimente care nu isi aveau rostul in universul meu. Si de care ma bucur ca m-am despartit, ca s-au dus si nu mai sunt. 

   Ma mandresc cu atatea reusite in anul care a trecut. Victorii ale mele, care nu pot fi cumparate cu bani, care nu imi pot fi luate orice s-ar intampla. Ca a fost un varf de munte, o tiroliana, un blog, o zi pe plaja, toate astea m-au implinit intr-un fel pe care nu-l pot explica.

    In anul care vine imi doresc sa am aceeasi putere. Sa descopar lucruri si satisfactii noi. Imi doresc sa evoluez pe planul pe care mi l-am ales in cel mai constient mod. Pentru ca ma defineste. Imi doresc sa ofer zambete, sa aduc bucurii. Vreau sa fiu la fel de "fit" ca acum, sa am grija de minte, suflet si corp deopotriva. Si imi mai doresc muuulte zile calde si o vara lunga. Si un vis. Si o dragoste.

De Craciun..

    Nu mai simt de ceva timp spiritul Sarbatorilor. Fiecare Craciun si Revelion din ultimul timp a fost urat. In parte pentru ca nu ma cunosteam pe mine. Apoi pentru ca m-am inconjurat de persoane care nu aveau nicio legatura cu mine sau viata mea. Anul asta e putin diferit si nu prea..

   Acum imi sunt de ajuns. Am urcat multe trepte in ultimul an. Unele cu frica in suflet. Altele cu nesfarsita curiozitate. Mi-am indeplinit vise ce pareau de neatins. Uitandu-ma inapoi nici nu imi mai aduc aminte de unde am plecat, atunci cand am inceput sa urc, e ca o ceata in urma. Vad in fata doar alte trepte, minuni asteptandu-ma pe fiecare dintre ele. Stiu ca nu mai pot merge inapoi, nu mai pot cobori nici daca as vrea. Si oricum nu vreau.

    Dar ca sa ma pot bucura cu adevarat, am nevoie de perechea mea care umbla prin lume cautandu-ma. Am nevoie sa impart. Nu e nimic deosebit in a impodobi un brad singura. Nici in a gati cand mananci doar tu. Nici in a primi colindatori pe care ii auzi doar tu. Si alte lucruri pe care le face lumea de Sarbatori..

    Nu mai rezonez cu gesturi frumoase, daca sunt facute prea tarziu. Insa intr-o buna zi, ca va fi o zi de vara, de primavara, ca va fi ziua de Craciun, voi sarbatori tot ce nu am sarbatorit pana acum, toate intr-o zi, toate in fiecare zi. Un Revelion, un Craciun si un Paste, o zi a indragostitilor, ziua mea de nastere, de nume.. si ziua ta.. si ziua noastra.. 

    Craciun Fericit!

Barbati? Hmm.. nu toti..

   Azi scriu despre barbati. Un domeniu din pacate (prea) mult studiat, fara voia mea. Am intalnit atatea tipologii, atatea anomalii, atatea drame, insa si foarte, foarte putini barbati ok. Barbati buni. Cei in preajma carora ai vrea sa fii. Pentru ca sunt degajati si naturali, fara figuri, barbati cu care poti sa imparti o vacanta, o vara, dar cu siguranta si o viata.

   Cei mai multi sunt cei cu sechele, din pacate. Nu ca noi femeile nu le-am avea. Dar despre femei voi vorbi in alta postare. Isi aduc aminte de iubitele lor, care i-au facut carpa de sters pantofii stiletto, cand veneau drogate si bete din vreun club unde au dantuit cu alt mascul. Care ii tratau execrabil, le tocau cu zambetul pe buze ultimul ban si ultima farama de demnitate. Le venereaza. Le cauta in toate femeile. Nu le uita nici morti. Le tin prin cronologii de facebook ca pe niste icoane.

   Altii sunt cei carora nu le ajungi la nas nici cu prajina. Nu au timp. Sunt ocupati cu jobul. Unde freaca facebook-ul toata ziua si mai dau cate un print la o hartie. Isi lustruiesc masina si o spala in fiecare zi daca se poate. Isi penseaza sprancenele obsesiv. Poarta ochelari de soare si vara, dar si in restaurant, in club, in pat. Sunt la curent cu ultimele colectii de designer. Isi fac vacantele numai "la Dubai" sau "la Ibiza". Se duc nebronzati, se intorc la fel. Pentru ca noaptea stau in cluburi si ziua zac morti de beti intr-un hotel "expensive". Check-in-uri. La aeroport. La club. La hotel. Disperare.. La ei vin femeile buluc. Alea care ii vor aduce in situatia de mai sus.

   Mai sunt si barbatii care recunosc. Cine sunt, ce vor, ca stau linistiti sa isi revina dupa vreo dragoste, sau se concentreaza pe munca. Dar nu simuleaza. Nu vor o relatie, dar nici nu amagesc prin cuvinte sau fapte aiurea.

  Si sunt cei putini.. sinceri, autentici, calmi si blanzi. Care s-au saturat de criza adolescentei. Au trecut de agatamente, de combinatii, de golaneala. Care vor ceva de la viata. Care apreciaza femeia inteligenta, pentru ca sunt inteligenti. Nu vor drame, gelozii. Ies cu baietii, dar nu uita de tine. Nu beau ca porcii. Te ajuta cand ai nevoie. Intuiesc. Iti arata ca sunt indragostiti si dupa ani de relatie. Iti gatesc ceva bun, in modul lor stangaci, cand te vad prea obosita. Te strang in brate si iti piaptana parul ud cand iesi din dus. Li se pare sexy. Cand te pregatesti de somn iti ofera un tricou larg al lor. Le place sa te vada in orice ipostaza. Adora sa faca dragoste cu tine. Esti frumoasa cand esti eleganta si glam. Esti frumoasa si ciufulita si infofolita, cand dati zapada de pe masina. Ei sunt cei ce merita pastrati. Fete bune, femei minunate, daca i-ati intalnit, daca v-ati primit unul pe altul in vietile voastre, pastrati-i. Atunci cand frumusetea va fi brazdata de un rid, de vreo cicatrice, cand nu va veti permite cele mai fancy tinute, cand veti plange, cand va va durea ceva, va veti uita in ochii lor si veti vedea eternitatea. Cea autentica. La fel ca barbatul de langa voi.

   

Regina apara regele..

    "And we'll never be royals.. but if you love me and make me your queen.. well I'd die for my king.."

   Unii oameni sunt nu sunt facuti sa traiasca singuri. Chiar daca au prieteni buni, chiar daca au bucurii ale lor, simt totusi nevoia acuta de a avea un partener de viata. Altii traiesc bine mersi facand slalom printre aventuri.

   Eu nu m-am simtit capabila sa fiu singura. Poate si de asta am ales parteneri nepotriviti. Am crezut ca poti schimba pe oricine, cand eram inca o pustoaica cu vise marete. Am continuat sa cred asta cand am iubit foarte mult. Am crezut ca iubirea vindeca tot, salveaza tot, chiar si o relatie care nu mai avea de mult timp puls sau viata. 

   Am pus pe o foaie de hartie numere si nume. Dezamagiri. Le-am acceptat ca atare si mi-am jurat sa nu mai fac greseli. Dar acum ma vad in situatia de a nu mai incerca nimic. De a nu mai zambi la un compliment, pentru ca oricum totul mi se pare o minciuna. De a nu mai spune clar: "Vreau sa te vad. Azi si nu maine. Pentru ca azi mi-e dor de tine." Sa iau raspunsul ca atare si sa merg mai departe. Cu sau fara.

   Un singur nume lipseste de pe hartie. Pentru ca a fost mai chinuitoare povestea decat toate celelalte la un loc. Dar in schimb a avut iubire cat toate celelalte. E un paradox pentru mine, cum m-a iubit un barbat incat mi-a tulburat viata de la cap la coada. Si cat de mult l-am iubit eu incat sa ii permit sa o faca, constient si asumat.

    E exceptia care confirma regula. Singura sansa ca iubirea sa mai existe. Pentru ca a existat odata. La modul absolut.

 

Roata se intoarce

   De ce e nevoie sa suferim din dragoste? Dragostea, prin definitia pe care i-o dau in cunostinta de cauza, este sentimentul cel mai frumos si inaltator pe care il putem trai. Indiferent daca indreptam dragostea noastra spre parinti, spre un animal de companie, sau copilul nostru, sau persoana iubita, ne face sa fim mai buni, mai toleranti si mai impliniti.

   De ce auzim atatea povesti de suferinta din dragoste? Voi vorbi aici strict de dragostea dintre parteneri. Un parteneriat, de orice natura, trebuie sa fie sincer, deschis, fara ascunzisuri. Un parteneriat il faci spre un tel comun. Si care este telul a doi oameni care se unesc? Sa fie fericiti. Separat. Si impreuna. Durerea apare atunci cand esti singurul care iubeste, singurul care mai vede lumina de la capatul tunelului. Cand inca faci suprize partenerului. Inca il alinti si il ajuti. Iar el, inert, nu mai reactioneaza. Corect ar fi sa discuti cu celalalt. Sa ii faci plecarea mai usoara, daca nu mai doresti sa ramai langa el. Sa nu iti bati joc de cineva, care a fost pentru un timp o parte din tine. Pentru ca iti bati joc de tine in primul rand.

   Am crezut mereu ca in viata roata se intoarce. Ca oricat ar fi de patrata tot se mai intoarce odata. Ca nu poti rani fara sa te loveasca si pe tine, cand ti-e lumea mai draga, o durere, o suferinta, o indiferenta. Si asa este fara dubiu.

   Dragostea nu este suferinta. Nu este dor si durere. Este daruire, zambet, liniste, fericire. Este totul si atunci cand ai totul si pretuiesti asta, ai in jurul tau o lumina divina. Nu lasati loc orgoliului, lipsei de comunicare, gandului efemer ca aveti controlul, in povestea voastra. Pentru ca langa voi mai e un suflet. Nu-l faceti sa sufere. Ganditi-va la roata.. Roata suntem fiecare dintre noi..

Lumini si umbre

   In momentul asta pot spune cu mana pe inima ca nu-mi lipseste nimic material. Mi-as dori doar sa pot face niste cadouri celor dragi, dar ei stiu oricum ca ii iubesc, si ca ma recompensez in multe feluri pentru dragostea si intelegerea pe care le-am primit.

   Imi lipseste doar un om drag. Care sa isi imparta viata cu mine. Nu pentru ca m-as simti sau as fi singura. Nu mai sunt singura de cand m-am redescoperit pe mine. Mi-e doar dor sa impart. Un pat, o tava cu pizza abia scoasa din cuptor, niste zambete complice, dragostea.. Imi e dor sa imi asez capul pe umarul cuiva si sa fie liniste. Sa vorbim fara cuvinte. Sa ne atingem palmele si sa stim deja tot ce simtim. 

   E luna cadourilor. Nu imi doresc nimic deosebit cu atata ardoare. Decat sa imi impart viata cu tine. Si cum am mai scris, am mai gandit si am zis.. stiu ca esti acolo.. si te astept. Te astept cu tot dragul si inima deschisa.

Destinul ti-l creezi.. nu ti-l bati in cuie..

   Am carat dupa mine, ca o povara grea, ca un rucsac plin cu lucruri nefolositoare, destine despre care am crezut ca sunt ale mele. Ma obosea fiecare pas. Pentru ca desi uitam de multe ori ca am rucsacul in spate, el inca era acolo. Caram lacrimi, caram iubiri, intrebari fara raspuns, mai ales doua intrebari care ma obsedau: "de ce eu?" si "de ce mi se intampla mie?". Pentru ca stiam ce am de oferit, imi cunosteam sufletul bun si cald, tanjind dupa iubire. 

   Dar iubirea adevarata nu vine neinvitata. Nu vine cand nu ai sufletul deschis si curat sa o poti primi. Nu vine cand ai temeri din trecut, eu le aveam pe toate posibile, si inca multe pe care mi le imaginam..

   Am dat jos rucsacul din spate si mi-am luat destinul in maini abia recent. Era luna august, luna predestinata iubirii.. Am lasat tot pe o pajiste de munte. M-am simtit mai libera ca niciodata. In acelasi timp vulnerabila, dar totusi libera.

  Cum am reusit? Nici eu nu stiu. Poate ca povara era prea grea si nu mai puteam sa o duc. Poate ca lucrurile care se deschideau in fata mea au invins tot. Am mai avut dureri de atunci. Dar nu le-am mai trait la fel. Nu le-am mai luat cu mine. Le-am consumat si le-am lasat sa plece. Le-am lasat la locul lor, in trecut. M-am implinit altfel. Nu mai pot cersi dragoste si nici atentie. Si cand am incetat sa fac asta, culmea, am primit dragoste, in diferitele ei forme.

   Aveam, ca poate multa alta lume, un plan, un destin imaginat de mine. Pana la 26-27 de ani voi avea un copil. Voi fi eventual si casatorita. Clar indragostita de iubirea vietii mele. Voi avea un job important. O casa plina de rasete si o familie fericita si sanatoasa. Lucrurile nu s-au intamplat asa. Destinul meu nu a fost job-ul. Iubirea vietii nu mi-am gasit-o. Nu cea adevarata, imparasita in orice clipa. Nu m-am casatorit. Nu am inca un copil. Si am trecut si printr-o cumpana mare legata de sanatatea mea.

   Dar ce am acum, e mai important decat orice. Ma am pe mine libera. Am un zambet si o vorba buna si din suflet mereu la indemana. Am disponibilitatea de a iubi si de a primi dragostea. De aici.. totul vine de la sine.. asa cum decid eu sa creez, in fiecare clipa, zi dupa zi..

Lucruri (atat de) simple

   As fi vrut sa merg de mana cu tine in seara asta prin centru. Sa ne uitam la niste banale lumini de Sarbatori care s-au aprins in Bucuresti. De ce? Pentru ca imi plac mie. Si pentru ca tie imi place zambetul meu si vrei sa il vezi mereu. Sa ma faci sa ma bucur. Sa te bucuri cu mine si pentru mine.

   Lucrurile simple sunt complicate pentru ca noi le facem sa fie asa. In definitiv ele sunt simple. Iubirea e atat de simpla. Fericirea e atat de simpla. Viata e simpla.

   E o postare scurta. S-au aprins luminile. E sarbatoare in sufletul meu. Nu e nevoie de o zi anume pentru asta. E nevoie de fiecare zi si tu o stii. Sa ne bucuram de lucruri (atat de) simple in fiecare zi :)

Momente

   "Spune-mi de ce.. clipele dor.. numai cand seara vine.."

   Oamenii prea inteligenti, care cunosc prea multe lucruri, care gandesc prea mult, vor avea mereu de suferit. Indiferent despre ce este vorba. Cand ai arma cunoasterii, ea se poate intorce atat de usor impotriva ta. Anticipezi ce se va intampla intr-o situatie sau alta. Asta poate sa fie benefic, pentru ca te poti lasa dulce prada placerilor si bucuriilor, sau din contra, asteptarea problemelor te poate chinui mai mult ca problemele atunci cand apar.

   Nu stiu daca mi-am dorit sau nu atatea simtiri. Atatea cunoasteri si recunoasteri. Atata intuitie. Nu stiu nici cum as trai fara ele. Pentru ca asa m-am obisnuit de foarte mult timp. Pentru ca setea de cunoastere mi-a fost intai indusa din familie, apoi n-a mai putut fi stavilita de nimeni si nimic. Ma sperie cum reusesc sa anticipez momente. Ma sperie cum simt clipe inainte sa se fi intamplat. Pentru ca atat de bine cunosc jocurile vietii incat exceptia poate exista, dar e una la un milion.

   Sa fi gasit exceptia si sa nu o mai pot recunoaste? Mi-am ascutit simturile in toate felurile posibile. M-am ascuns de ceea ce simt si de ceea ce stiu, vazand ca stiu si simt prea multe lucruri.

   Singurele momente pe care nu le-am anticipat au fost cele mai fericite. Nu credeam ca mi se pot intampla mie. Dar momentele alea au tinut doar de mine, independent de alta persoana. Am depasit temeri mari, am depasit dureri de necuprins in cuvinte. Nu mai dau doi bani pe ce crede "lumea binevoitoare". Eu stiu ce am facut. Poate nu voi revolutiona niciodata lumea, desi iau si asta in calcul :).. Dar am revolutionat lumea mea intr-un fel in care stiu, mai presus de orice, ca nimeni altcineva nu ar fi fost in stare sa o faca.

   Si totusi.. mi-e dor de tine..

Te astept

   Ca sunt o romantica incurabila cred ca se simte. Nu sunt romantica la modul siropos. Dar imi place sa simt dragostea in jurul meu, sa o vad, sa o simt, sa o ating, sa o respir. Cand imi intri in suflet fac acelasi lucru. Te invalui cu dragostea mea.

   Am renuntat la tot pentru a avea timp sa iubesc. Sa ma daruiesc si sa te primesc pe tine. Nu imi pare rau. Viata mea e mult mai frumoasa asa. Am timp de mine si timp de tine. Am timp de noi. In adolescenta avem timp si nu avem bani. La maturitate avem bani si nu avem timp. La batranete avem si timp si bani.. dar timpul ramas nu e prea putin? Si asa timpul fuge atat de repede.. eu nu vreau sa il mai pierd. Am ales sa am bani doar atat cat e necesar. Si nu e nevoie de atat de multi! Si nesfarsit timp..

  Aici apare insa problema. Unde esti tu barbat cu timp pentru dragoste? Unde esti jumatate? Am facut totul pentru a fi pregatita ca tu sa apari. Am in suflet convingerea absoluta ca vei fi in viata mea. Poate esti deja. Sau poate inca nu ne-am cunoscut fizic, poate si tu tanjesti intr-un colt de lume pentru aceleasi lucruri ca si mine. Poate esti pregatit.

    Daca citesti cumva aceste randuri, da-mi de stire. Eu te astept..

Hand in hand forever

   Exista oare lucruri pe care le putem schimba la noi? Sau deja avem o personalitate si niste principii atat de clare, incat sunt muntii mai usor de mutat decat sa facem o schimbare?

   Imi pun mereu intrebari. De tot felul. Am facut multe greseli dar am invatat ceva din ele. Am plecat atunci cand nu trebuia. Si am ramas atunci cand trebuia sa fug. Am invatat cate ceva din tot. Am invatat si ca nu ma pot opune dragostei. Ca atunci cand o simt e intensa si furtunoasa. Daca nu ar fi asa nu ar fi dragoste. Pe mine ma mistuie dragostea, ma mistuie dorul si in acceasi masura atingerile si imbratisarile. Daca tot traiesc ceva macar sa simt ca traiesc cu adevarat..

   Dragostea insa presupune si unele compromisuri. Unele renuntari. Si ma tot gandesc daca eu sunt in stare de asta. Daca dragostea mea ramane adevarata atunci cand nu mai sunt eu, cu totul. Cine sunt eu? Sunt un cumul de intamplari, de trairi, de lacrimi si de zambete, un om care crede in vise, care crede ca un singur lucru pe lume poate fi desavarsit si perfect. Dragostea.

   Pot sa renunt oare la unele din principiile mele? Ma va face lucrul asta mai fericita? Sincer nu cred. Am mai facut-o si nu a fost bine. Stiu atat de bine ce imi doresc. Stiu ce inseamna dragostea. Pot sa renunt la personalitatea mea incat sa fiu mai placuta sau mai putin incomoda pentru altcineva? Nu stiu daca vreau.

   Cine te iubeste te iubeste asa cum esti. Atata timp cat dedici tot ceea ce esti. Si esti acolo cu tot sufletul. Nu sunt perfecta si nici nu vreau sa fiu. Dar vreau dragostea perfecta, pentru ca sunt sigura ca ea exista, am vazut-o desfasurandu-se sub ochii mei si ar fi binecuvantarea vietii mele sa o traiesc in modul acela. Ce inseamna dragostea perfecta pentru mine? Libertatea de a fi eu insami langa cineva. Libertatea lui de a fi el insusi. Si libertatea noastra de a alege sa nu fim in alta parte decat mana in mana unul langa celalalt. La bine si la rau. Pentru totdeauna.

   Dragostea perfecta exista si asteapta sa ma imbratiseze. Cu personalitatea mea, cu bune si rele, cu principiile mele de viata, care se vor impleti atat de natural cu ale unui om care va fi oglinda mea si eu a lui la modul absolut si suprem. Si nu sunt doar vise. Intuitia mi-o spune. Intuitia niciodata nu ma inseala. Stiu ca se zice "never say never". Dar ma bazez 100% pe ceea ce simt. Nu da gres. Niciodata.

Apa, aer si dragoste

"Daca poti iubi, daca esti capabil de asemenea binecuvantare minunata, fa-o acum, fa-o mereu, spune-o, arat-o"

   Cand ne e sete ne dorim doar sa bem cateva guri de apa. E ceva normal si natural. Daca am astepta sa ne dea cineva un pahar cu apa? Si ar putea sa ni-l dea atunci. Dar nu o face. Si noi asteptam sa ne potolim setea si nu intelegem de ce nu ne intinde paharul, pentru ca e firesc si atat de simplu. Setea ne usuca gura, gatul, tot corpul. Ne deshidratam si ne parasesc incet puterile. Ne simtim slabiti, ametiti, somnorosi. Si ne dorim o picatura de apa. Ne mai uitam cu ochii stinsi spre persoana care tine paharul. Intr-un final, dupa ce ne-a chinuit, ne da paharul. Ia si bea. Gata. Mi-am satisfacut orgoliul, rautatea, frustrarile. Cat de mult ne mai ajuta apa? O bem logic. Dar corpul si sufletul sunt deja obosite si chinuite. Ne revenim incet.. in cateva ore sau zile..

   Cand simtim nevoia de aer ne dorim doar sa ne umplem plamanii cu el. La fel, cel mai natural lucru.. Dar daca cineva ne inchide intr-o camera? Fara geam, fara lumina, fara viata? Are cheia si poate sa o deschida. Doar ca nu vrea. Ne cuprinde spaima, simtim cum viata ne paraseste corpul.. In sfarsit usa se deschide, suntem tarati afara, la aer. Ia si respira. Parca ne doream sa fi murit acolo decat sa ne chinuim. Aerul intra in plamani. Dar ei sunt obositi. Noi am obosit. Asteptand..

   Cand simtim nevoia de dragoste si depinde de cineva sa ne zambeasca, sa ne stranga in brate si sa ne iubeasca, dar nu o face, desi poate, am vrea doar sa fim iubiti. Daca paharul ne este intins atunci cand suntem atat de storsi de vlaga incat nici nu mai realizam ca bem apa in sfarsit? Daca usa se deschide cand refuzam sa mai inspiram aer proaspat?

   Iubiti atunci cand simtiti. Nu asteptati nimic inapoi. Asteptati doar sa vedeti cum reactioneaza cel iubit la sentimentele voastre. La VOI. Daca nu e reciproc, pastrati iubirea in suflet, in secret. Si indepartati-va fara regret spre alte orizonturi. Iubirea asteapta oriunde. Sa fie daruita si primita. Atunci e dulce si frumoasa. Atunci e reala si ne implineste. Atunci e ca un pahar cu apa exact cand ne e sete, sau aer curat cand avem nevoie sa respiram.

   Love is all around. Don't let anyone make you believe otherwise..

Lucruri simple

In lipsa originalului ne multumim cu Brenciu. Pentru ca atat de bine spune si canta, melodia asta parca am scris-o eu pentru sufletul meu :) Enjoy, live simple, and never give up on love..

http://www.youtube.com/watch?v=ABn4JSlr7Yo

Scuze

   Nu mi-a placut niciodata sa imi cer scuze. Nu pentru ca nu as fi educata, ci pentru nu cred ca scuzele repara o greseala. Este in obisnuinta majoritatii sa spuna "scuze" sau "iarta-ma". Indiferent ca o fac pentru lucruri banale, cineva te-a calcat pe picior, sau s-a bagat in fata ta la vreo coada, pana la lucruri serioase, ca un coleg ti-a sters din PC munca ta de o saptamana, ca o prietena a uitat de ziua ta, ca iubitul nu iti mai da atentie pentru ca are multe pe cap..

   La ce ajuta scuzele in cazul asta? La nimic. E ca si cum ne spalam pe maini si zicem ca am rezolvat tot. N-ar fi mai frumos si mai logic sa FACI ceva? Decat sa arunci un "scuze" spus din reflex ca "buna ziua"? 

  Te-am calcat pe picior, ma aplec si iti sterg pantoful. M-am bagat in fata ta si nu mi-am dat seama, ma retrag elegant si iti zambesc. Ador cand necunoscuti iti arata o fata prietenoasa. Nu va face si voua ziua mai buna? Sa vedeti oameni care, in ciuda tuturor problemelor si poverilor pe care le cara dupa ei, au puterea sa zambeasca? Ti-am sters munca ta din PC, ori o recuperez cumva, ori ti-o refac. Am uitat de ziua ta, iti iau un cadou de suflet, care sa iti spuna ca totusi te iubesc, chiar daca sunt aiurita. Nu ti-am dat atentia cuvenita, atunci la dracu! Nu am nicio scuza pe planeta asta! Ma revansez prin toate gesturile mici care stiu ca iti plac. Imi fac timp pentru tine, pentru noi.

    Gasisem pe net o poza faina si reprezentativa. Acum nu stiu pe unde e salvata. In poza era o farfurie sparta. Iar sub ea un text. Ia o farfurie si tranteste-o de podea. S-a spart? Bun. Acum spune-i ca iti pare rau. S-a facut din nou intreaga? Nu. Bun. Acum cred ca intelegi ideea..

   

Totul sau nimic

   Ultimul an a fost unul destul de prost pentru mine. Multe lucruri au mers aiurea, multe situatii au fost de tot rasul, mi-e rusine de rusinea celor care s-au injosit. Abia astept sa se termine 2013. Insa toate astea au avut si o parte buna. M-am redescoperit pe mine, m-am debarasat de un trecut de care nu ma credeam capabila sa ma rup vreodata, am facut lucruri marete pentru o persoana care a trait cu teama de a trai timp de 15-16 ani. Am sa detaliez si lucrurile astea personale intr-o alta postare.

   Mi-am dat seama de ceea ce imi doresc cu adevarat de la viata. Si mai ales de ceea ce nu imi mai doresc vreodata. Citeam intr-o carte despre cum sa gasesti adevarata dragoste, ca fiecare om are un set de valori, dorinte, necesitati, fara de care pentru el relatia nu va fi niciodata ok. Se cheama SQN-ul relatiei. Ce imi doresc si ce nu suport si nu vreau, intr-o analiza facuta la rece, fara fite, ci doar pura realitate, pastrand strict ceea ce e absolut necesar.

   Azi, pe o vreme care ma face sa ma urc in primul avion spre orice destinatie cu soare si caldura, mi-am facut testul suprem. SQN-ul meu.

    SQN = sine qua non, sau, in traducere, fara de care nu se poate.

• Timp - o relatie serioasa, pentru ca in niciun caz nu vorbesc de aventuri si alte asemenea aici, presupune timp petrecut in doi. Presupune nu numai dorinta ci si disponibilitatea petrecerii timpului, facand de la cele mai banale lucruri, cum ar fi gatitul sau intinsul rufelor, pana la plimbari, iesiri, dragoste..
• Respect - respecta si pretuieste tot ceea ce fac pentru tine, mai ales ca o fac dezinteresat, vino in intampinarea problemelor mele, chit ca te las sa le ghicesti, pentru ca nu vreau sa te impovarez cu ele. Am sa fac mereu acelasi lucru, pentru ca din ce primesc eu dat inzecit inapoi..
• Locul 1 - nu am sa intru niciodata intr-o competitie cu parintii tai, cu fratii sau rudele. Este alt gen de relatie cea pe care o avem cu familia. Sunt ai nostri, buni, rai. Dar in viata ta nu am sa ma multumesc sa alerg de una singura si sa fiu pe locul 2. Intr-o relatie la care tii, care vrei sa mearga si care duce undeva, persoana iubita e pe primul loc.

   E simplu? E complicat? E mult sau putin? Nu stiu. Stiu insa ca de asta e nevoie ca sa mearga. Ca sa merg. Ca sa mergem..

untitled6.rlk

   “Adevarata fericire inseamna sa te bucuri de un prezent care te satiface pe deplin”

Vad si acum, la fel ca atunci, Transfagarasanul scaldat in soare. Imi pastrasem ochii de copil, niciodata nu am renuntat la ei. Atunci insa ochii mei erau mai mult ca oricand curiosi si dornici. Minunatia care mi se infatisa depasea orice imaginatie. Simt apa rece din cascada mea, aveam picioarele goale si sufletul imi radea. Drumul anevoios nu m-a speriat. M-am speriat doar cand am ajuns sus pentru ca acolo a disparut tot. Acolo intr-o cabana de lemn, langa cea mai limpede apa, Dumnezeu mi-a intins mana. Si i-am intins-o si eu pe a mea. Am stat. si a stat si timpul in loc. Nici nu stiu cat a trecut, nu mai auzeam nimic in jur, eram atat de mica fata de cerul care se intindea la nesfarsit. Dumnezeu luase o pauza si statea jos alaturi de mine. Mai real decat putea sta vreodata orice om.

Si la asta ma intorc mereu si ma gandesc. Ma gandesc ca daca eu l-am intalnit exista. Ca a fost cu mine in clipele bune si in cele rele. As vrea sa descopar mai mult dar inima nu mi-a dat niciodata pace. Am cautat linistea in alte locuri decat in mine, in brate care ma primeau sa ma odihnesc. Pentru ca in mine a fost liniste doar o data. Am atata dragoste de dat incat simt ca ma inund in ea. O ofer oricui, oricand. Asa am gresit mereu, iubind prea mult si de asta nu m-a inteles nimeni. Am suferit mai mult decat isi poate cineva imagina. Si pare atat de aiurea ca o persoana asa puternica cum sunt eu sa sufere atat. Nu m-au durut loviturile. Nu m-au durut ochii plini de ura, nici judecatile pe care lumea le-a asternut rand pe rand. M-a durut sa primesc bucati din inima mea inapoi. Pentru ca am vrut ca o parte din mine sa ramana pentru totdeauna acolo unde am last-o eu. Dar nu a fost nevoie iar eu n-am mai stiut ce sa fac cu atata dragoste. Am asternut-o peste el pe toata dar l-am facut doar sa se simta incoltit, a fugit, s-a indepartat.

Dragostea nu ar trebui sa sperie. Eu o ofer cu drag si din suflet. Nu stiu ce sa mai fac ca el sa se deschida. Am vrut sa ii stiu toate secretele si defectele si bucuriile si durerile. Doar ca el nu a fost invatat sa le arate. E un suflet chinuit si iubirea mea il sperie.

Trecutul meu nu l-as schimba nicicum. Chiar daca ma gasea pe trepte reci unde asteptam cu lacrimi in ochi iubirea. Si primeam in schimb cuvinte pe care o inima deschisa si sincera nu merita sa le auda. Asteptarea ma omora incet si tot nu as fi schimbat nimic. Am mers mai departe. M-am ridicat atat de murdara, plina de noroi si praf. Si cate cineva m-a scuturat, mi-a spalat fata si mainile si mi-a dat haine curate si o gura de apa rece. Pana dragostea mistuia iarasi tot.  Asa a facut si el. Ma intreb cand va disparea. Imi e mereu frica de fiecare clipa cand il vad, sa nu fie cumva ultima. Se va ridica si va pleca ca si cum nu a fost. Mi-e frica sa il ating, mi-e frica sa il strang in brate, mi-e frica sa nu se faca bucati sub atingerea mea pe care nu o mai suporta. Nu mai pot sa ii vorbesc de teama sa nu il supar. Si totusi fac toate greselile posibile. Mi-e teama sa ma mai misc, sa mai respir, sa mai intind mana. Tin toata dragostea in mine si asta ma omoara. As vrea sa ii sopesc ca nu vreau nimic rau. Dar orice adiere poate aduce furtuna.

Ma intorc in locul meu si ma asez. Vad cabana si apa limpede. Stau incercuita de munti, aparata ca su cum as fi in pantecele mamei. Si astept. Astept mereu. Sa se faca liniste si Dumnezeu sa ia o pauza. Sa se aseze alene langa mine. Sa imi ia dragostea din suflet si sa o dea lumii. Of..Doamne, te rog, mai ia-ma o data de mana..

untitled5.rlk

“Daca nu as avea sentimente as fi cea mai puternica femeie din lume”

   Vantul mi-a adiat parfumul ca intr-un ritual. Si mireasma mea a poposit pe haine, pe fete, pe buze. A imbatat simturile. Exact cand vorbeai mai tare, cand te rasteai la mine, cand lumea vroia sa vada un sarut dar ramanea uimita ca primesc doar vederea umbrei tale care se indeparta, exact atunci cand sangele imi pulsa, parfumul meu se intepenea pe alte buze.

    Barbatii au fost mereu vanatori. Mi-ar placea sa te vad si pe tine asa. Pote esti dar nu imi arati asta mie. Iar mie m-a placut sa fiu vanata, desi  parca mai mult imi place sa simt prada, sa ma misc incet, sa o adulmec, asa cum am facut si cu tine. Asa cum fac si acum instinctiv. Doar ca prada trebuie sa fie vie. Sa alerge ca si cum ar simti pericolul si ar fugi de tine. Sa te priveasca din departare cu nenumarate intelesuri. Sa se apropie din cand in cand, sa simta ca e in bataia pustii. Apoi sa fuga din nou ca intr-un joc fara sfarsit. Tu esti inert. Nu iti mai doresti nici sa fugi nici sa te apropii. Nu mai respiri iar eu nu pot ghici cateodata unde esti.

   Si cand prada pe care o vreau sa o atarn trofeu mult ravnit nu mai da semn ca ar fi vie, jungla de asfalt freamata. Adulmeca. Prietenii ti se transforma in dusmani, dusmanii rad pe la colturi. Totul se trezeste la viata cand simturi ascutite percep moartea ta.

   Abia asteptau. Sa iti intorci capul o clipa. Si in clipa aia eu purtam inevitabil parfumul. L-au simtit. Te-au tradat in minte de mii de ori. Si-au imaginat ca iti pot lua prada pentru a se infrupta din ea dupa bunul plac. Dar nu stiau ca nu fusesem niciodata vanata de tine. Deci lupta abia acum ar fi inceput. Unii, mai curajosi, s-ar fi bagat in joc. Si chiar au facut-o incet si cu pasi mici. Am mirosit totul din prima. Nu am fugit si nu m-am ascuns. Am stat in dulce asteptare sa observ, sa le vad strategia. M-am prefacut lovita de fiecare data cand tu erai lovit si absent. Tu esti la fel si acum, iar eu inca ma prefac.

   Nu am renuntat la simturile mele ascutite niciodata. Poate asa le-ar fi iesit partida de vanatoare. Eu nu pot fi o prada. Pentru ca sunt mai desteapta si mai alerta decat orice vanator. Pentru ca eu dobor, atunci cand vreau, atunci cand pot. Pacat ca eu te vanez inca pe tine. E o iluzie ca te-as putea prinde in viata. Te vei trezi mult dupa ce eu nu voi mai fi aici sa te ador.

   Imi place vantul care imi atinge pielea insetata de atingerea ta. Si ca un paradox duce parfumul pe care tu trebuia sa il adulmeci in toate locurile in care asteapta febril vanatorii. Prietenii tai. Sau dusmanii tai deja.

Nu cred sa pun curand ochii si simturile pe alta prada. Stau jos pe iarba deasa, intinsa langa tine. Daca inchid ochii nu iti pot simti prezenta desi simt cum toti ceilalti pandesc. Pe tine te vad intins cu spatele la mine. Daca nu te-as cunoaste asa bine poate nu as sti ca esti tu. Poate as crede ca mii de chipuri pot sta ascunse privirii mele. Nu stiu de ce inca fac asta. Poate pentru ca am multa rabdare sau multa speranta. Poate pentru ca in mintea mea proiectez mereu imaginea in care tu te intorci cu fata spre mine. Ma saruti si imi rascolesti sufletul. Apoi te ridici si imi dai de inteles ca daca te vreau trebuie sa te vanez neincetat. Si asta e tot ce astept. Atunci toti prietenii, dusmanii tai se vor otravi cu parfumul meu. Tu insa te vei opri din cand in cand adulmecand. Sa vezi daca mai sunt pe urmele tale. Ma vei astepta doar ca sa ma iubesti, sa imi faci sufletul sa tresalte. Stii ca te voi urma de fiecare data si asta iti da incredere in tine.

   Inca dormi cu spatele la mine. Iar eu inca am rabdare. O mana puternica se ascunde intr-o manusa de catifea. Insa cand eu deschis palmele mele puternice tin inima mea in ele. Trofeul oricarui vanator, inima vanatului sau.

   

Tranfsorma-te pentru o clipa. Vei afla ca ai totul si ca nu ti-a lipsit si nu iti va lipsi nimic. Nu atata timp cat imi poti simti parfumul..

untitled2.rlk

“Iarna tu esti marea mea”

   Nu mai tin minte exact cand m-am indragostit de tine. Am ramas mereu cu impresia ca a fost totusi dragoste la prima vedere. Ceva m-a atras, ceva ce nu-mi pot explica, ceva ce m-a facut sa cred sa cred pentru prima data ca voi imbatrani impreuna alaturi de cineva. Erai atat de diferit de orice barbat pe care il cunoscusem pana atunci. Desi diferenta de varsta dintre noi era destul de mare, eu eram doar o pustoaica, iar tu un barbat in toata firea, te purtai asa sfios de fata cu mine, nu faceai nici-un gest, ma sarutai doar apasat pe obraz cand ne intalneam si cand ne desparteam. Cu siguranta insa, dupa ce am facut dragoste prima data deja eram indragostita nebuneste de tine. Si vedeam in ochii tai o iubire fara margini. Atunci ti-ai dat jos toate mastile si ai lasat garda jos. E un moment pe care nu-l voi uita niciodata. Pentru ca pentru prima data m-am vazut in ochii cuiva oglindita exact asa cum eram. Cu temeri si sperante, cu sufletul deschis, cu inima libera.
   Am facut impreuna lucruri minunate. Am descoperit ca ne plac lucrurile simple. Am mers iarna la mare in primul nostru an impreuna. Pentru prima data era vara in jur si in inima mea. Nu m-ai inteles de multe ori dar nu m-ai judecat. Ai vrut sa ma ajuti de fiecare data in modul tau stangaci, nu-ti iesea de cele mai multe ori dar Doamne cat apreciam stradania ta. M-ai salvat din multe situatii din care nu vedeam iesirea. Si nu am stiut atunci sa iti multumesc pentru un minunat trandafir rosu, eram prea pierduta si plina de durere si lacrimi, dar am si acum in minte felul cum mi l-ai oferit si apoi m-ai strans in brate. Ma luai cu tine peste tot. Unde eram eu erai si tu si invers. Ajunsese sa imi placa sa stau pe iarba sa te vad cum joci fotbal. Eram mandra de tine cand sarutai verigheta si imi dedicai golul. Am fost mandra de tine si cand tu nu vedeai nimic special la tine. Erai special pentru ca erai al meu si te adoram. Poate nici azi nu stii asta, desi tind sa cred ca stii tot, pentru ca ma cunosti fara cuvinte. Am atatea amintiri cu tine, frumoase si extrem de dureroase. Ma bucura toate. Asa am evoluat eu si am inteles mai bine viata. Si stiu ca tot ce ai facut nu a fost niciodata cu intentia de a ma rani. Asa esti tu. Asa m-am indragostit de tine intr-o zi de vara, asa te-am iubit mereu. Fara sa imi pun intrebari prea multe.

   Am fost in primul rand cei mai buni prieteni. Am fost deschisi si ne-am respectat reciproc in toate. Eram singura persoana care putea sa te linisteasca atunci cand erai ca un vulcan si erupeai, de nervi sau de frustrari. Doar atingerea mea reusea sa te calmeze. Pentru ca aveai sufletul meu in grija si nu vroiai sa imi faci vreun rau. Mi-e dor de complicitatea dintre noi. Si daca am fi stat pe un stadion in flacarile meciului, fiecare in peluza lui, reuseam sa ne auzim gandurile unul altuia. Din pacate nu mai am inelul de logodna de la tine. Dar momentul cand mi l-ai pus pe deget a fost cel mai frumos al vietii mele. A fost cea mai frumoasa surpriza. Desi stiam ca se va intampla, atunci m-ai surprins cu gestul tau. Am iesit la aer, aveam lacrimi in ochi, iar tu ma strangeai cu putere langa tine. In momentul ala am fost cea mai fericita femeie. M-am urcat la volan si ti-am zis ca sunt atat de emotionata ca nu sunt in stare sa mai conduc. Si ai tinut volanul si ai schimbat viteze pana acasa. Acasa ne astepta mama noastra draga in prag. Mi-a vazut inelul pe deget. Si ne-a imbratisat pe amandoi.

   Mi-e dor de tine. Nu mai e dorul ala in care simt ca mor pentru ca nu esti langa mine. Mi-e dor de tine cu zambetul pe buze. Pentru ca stiu ca ce am avut nu mai e la fel. Ar fi imposibil dupa atatia ani. Dar din tot ce am avut si am pierdut, sau din contra am castigat mai mult, ceva a ramas. Ceva ce nu va disparea, indiferent ce forma si intorsatura va lua. Dragostea..

untitled.rlk

   Cand incepe o relatie? Cand se termina o relatie? Sunt intrebari pe care eu una mi le pun. Tot mai des in ultima vreme. Sa vedem..

   Cand incepe o relatie? O relatie incepe in momentul in care doi oameni se plac si decid sa isi acorde o sansa de a se descoperi. Sau poate intr-un moment de nebunie cand se vad si fara prea multe cuvinte decid complice ca nu mai pot trai decat impreuna. Din start pentru a avea o relatie e nevoie de doi. E nevoie de pasiuni comune, e nevoie de liniste, de compatibilitate, de dorinta, de renuntari fara regrete la unele lucruri, pentru a fi acolo in DOI. Pentru a exista relatia e nevoie de prezenta amandorura, in egala masura si cu egala dorinta in cuplu. Si ca sa fie totul extrem de clar.. e nevoie doar sa iti doresti sa fii acolo fara sa mai ai nevoie primordiala de altceva.

 

 Cand se termina o relatie? Ei bine, nu se termina atunci cand trantesti usa si pleci sau cand inchizi usa si pleci. Se termina atunci cand nu mai esti fericit. Dupa nenumarate experiente am invatat ca o relatie s-a dus atunci cand prezenta celuilalt nu mai scoate la iveala ce e mai bun din tine, cand e tensiune, cand nu te mai simti tu, veritabil, fara masti sau ocolisuri. In momentul in care ceva te nefericeste atat de tare incat te indepartezi, relatia s-a incheiat pentru tine. Poate continua inca o luna, un an sau o viata. Dar cand inima ta nu mai e complet acolo, asculta-ti intuitia si recunoaste ca s-a terminat. Nu o face insa inainte de a da atatea sanse cate crezi ca merita. Clar trebuie sa vorbesti cu celalalt, sa incercati impreuna sa reparati ce impreuna ati construit. Insa cand nu mai e nimic de facut si simti asta din tot sufletul, nu te opune.

   Viata e frumoasa..