duminică, 16 martie 2014

Apa plata si cupa de sampanie

   Am fost atat de singura in ultimul timp incat parca e din nou Craciun sau Revelion. Astea recente care abia am asteptat sa treaca. Oamenii se pierd in relatiile lor, in problemele lor, mici sau mari, incat nu mai au timp si de "revelioanele" mele triste. Dar e ok. Singuratatea mi-a facut si un bine. Cred ca abia atunci cand reusesti sa traiesti singur si sa nu disperi tu cu tine poti sa traiesti si cu cineva. Sa traiesti fericit mult si bine.
   Am ras.. si am plans pe un umar care nu e fizic aici. O femeie cu problemele ei. O fata draga, o prietena cu vorbe bune si totusi atat de reale, care nu mi-a zis nici ca problemele mele nu sunt importante, nici ca o sa treaca. Doar m-a ascultat si ma asculta dintr-un loc cald de pe partea cealalta a lumii. Pentru mine a fost un balsam pentru suflet si ne-a infipt si mai bine in pamant radacinile unei prietenii cu aroma de Dunhill alb.
   Ies, ma plimb prin parcul asta mic, conduc. Nu-mi zice nimeni ca e deranjat de fum, ca muzica nu e buna, ca nu m-am machiat sau ca sunt prea slaba si am blugii prea largi. Nu merge nimeni cu trei pasi inaintea mea.
  Ar fi nevoie de un barbat cu rabdare infinita, cu mult timp de stat la povesti si de dat in leagane ca sa schimbe lucrurile si singuratatile. Cu multe pachete de Zewa si bunatate si sinceritate. De multe si nenumarate dovezi. Dovezi de TOT. Daca si cand si cum si unde nu conteaza acum.
   Aud vibratiile telefonului. Alt apel de genul "ei, fii tare, tu oricum esti tare, o sa treaca". Ei bine acum nu sunt nicicum, nu mi se potriveste nici-o eticheta. Si vorbele de genul asta nu doar ca nu ma ajuta ci ma si enerveaza. E ceva cam asa: "ai racit? ia un algo, trece." Mda.. stiu si eu sa iau un algo fara sa mi se spuna. Stiu ca trece. Dar daca trece cu tine pe coclauri de data asta, o sa treaca la fel si data viitoare. Si cand o sa treaca chiar nu mai am nevoie de sfaturi si prezente.
   Ma scufund in asternuturile mele moi, mirosind a proaspat si a vara. Mai iau cateva guri de apa din cupa de sampanie de pe comoda. Si o gura de Twix. Nu ma satur de lucrurile bune. Si abia astept sa inot pe sub apa.. e una dintre senzatiile supreme.
   Sa fie vara deci! Ca de Craciun si Revelion tot am avut parte si sunt satula..


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu