Cat poate un suflet sa indure pana spune stop si tace?
Cata incredere mai poti avea in oameni cand atatia te-au dezamagit?
Nu stiu daca mai exista iubire sau nu, pentru ca ma regasesc pe mine cateodata neavand sentimente. Inerta. M-am incapatanat sa cred ca exista cu toata fiinta mea, dupa fiecare esec sau lovitura, ca soarele rasare, ca fericirea ma va invalui din nou. Si a fost asa, dar a fost doar o iluzie. Fericirea nu este o stare permanenta, daca ar fi asa nu ne-am mai da seama de existenta ei.
Fericirea este zambetul din coltul gurii, cand te trezesti si stii ca cineva simte ce simti si tu, chiar daca nu se afla langa tine, in patul din care te-ai ridicat, in aceeasi casa, in acelasi oras sau in acelasi fus orar. Fericirea e tresaltarea inimii la lucrurile simple. Fericirea e atat de simpla incat multi nu o recunosc atunci cand ii imbratiseaza pentru ca sunt obisnuiti sa obtina totul cu greu.
Am fost foarte fericita in unele momente. Si daca ar fi depins de mine nu le-as fi lasat sa plece, pentru ca stiu sa le apreciez. Ca sa fii fericit nu trebuie sa iti fie teama ca vei fi si nefericit vreodata. Inca o data.. Eu nu stiu daca voi mai recunoaste sentimente. S-au dus intr-o ploaie de lacrimi cazauta din ochii mei decolorati de vreme si durere. Nu imi e teama ca voi mai fi fericita, nici ca voi fi nefericita mereu. Imi e teama ca nu mai simt nimic. Pentru ca inima probabil are o limita, sufletul tace si increderea nu mai exista..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu