“Daca nu as avea
sentimente as fi cea mai puternica femeie din lume”
Vantul mi-a adiat
parfumul ca intr-un ritual. Si mireasma mea a poposit pe haine, pe fete, pe
buze. A imbatat simturile. Exact cand vorbeai mai tare, cand te rasteai la
mine, cand lumea vroia sa vada un sarut dar ramanea uimita ca primesc doar
vederea umbrei tale care se indeparta, exact atunci cand sangele imi pulsa,
parfumul meu se intepenea pe alte buze.
Barbatii au fost mereu
vanatori. Mi-ar placea sa te vad si pe tine asa. Pote esti dar nu imi arati
asta mie. Iar mie m-a placut sa fiu vanata, desi parca mai mult imi place sa simt prada, sa ma
misc incet, sa o adulmec, asa cum am facut si cu tine. Asa cum fac si acum
instinctiv. Doar ca prada trebuie sa fie vie. Sa alerge ca si cum ar simti
pericolul si ar fugi de tine. Sa te priveasca din departare cu nenumarate
intelesuri. Sa se apropie din cand in cand, sa simta ca e in bataia pustii.
Apoi sa fuga din nou ca intr-un joc fara sfarsit. Tu esti inert. Nu iti mai
doresti nici sa fugi nici sa te apropii. Nu mai respiri iar eu nu pot ghici
cateodata unde esti.
Si cand prada pe care o
vreau sa o atarn trofeu mult ravnit nu mai da semn ca ar fi vie, jungla de
asfalt freamata. Adulmeca. Prietenii ti se transforma in dusmani, dusmanii rad
pe la colturi. Totul se trezeste la viata cand simturi ascutite percep moartea
ta.
Abia asteptau. Sa iti
intorci capul o clipa. Si in clipa aia eu purtam inevitabil parfumul. L-au
simtit. Te-au tradat in minte de mii de ori. Si-au imaginat ca iti pot lua
prada pentru a se infrupta din ea dupa bunul plac. Dar nu stiau ca nu fusesem
niciodata vanata de tine. Deci lupta abia acum ar fi inceput. Unii, mai
curajosi, s-ar fi bagat in joc. Si chiar au facut-o incet si cu pasi mici. Am
mirosit totul din prima. Nu am fugit si nu m-am ascuns. Am stat in dulce
asteptare sa observ, sa le vad strategia. M-am prefacut lovita de fiecare data
cand tu erai lovit si absent. Tu esti la fel si acum, iar eu inca ma prefac.
Nu am renuntat la
simturile mele ascutite niciodata. Poate asa le-ar fi iesit partida de
vanatoare. Eu nu pot fi o prada. Pentru ca sunt mai desteapta si mai alerta
decat orice vanator. Pentru ca eu dobor, atunci cand vreau, atunci cand pot.
Pacat ca eu te vanez inca pe tine. E o iluzie ca te-as putea prinde in viata.
Te vei trezi mult dupa ce eu nu voi mai fi aici sa te ador.
Imi place vantul care
imi atinge pielea insetata de atingerea ta. Si ca un paradox duce parfumul pe
care tu trebuia sa il adulmeci in toate locurile in care asteapta febril
vanatorii. Prietenii tai. Sau dusmanii tai deja.
Nu cred sa pun curand
ochii si simturile pe alta prada. Stau jos pe iarba deasa, intinsa langa tine.
Daca inchid ochii nu iti pot simti prezenta desi simt cum toti ceilalti
pandesc. Pe tine te vad intins cu spatele la mine. Daca nu te-as cunoaste asa
bine poate nu as sti ca esti tu. Poate as crede ca mii de chipuri pot sta
ascunse privirii mele. Nu stiu de ce inca fac asta. Poate pentru ca am multa
rabdare sau multa speranta. Poate pentru ca in mintea mea proiectez mereu imaginea
in care tu te intorci cu fata spre mine. Ma saruti si imi rascolesti sufletul.
Apoi te ridici si imi dai de inteles ca daca te vreau trebuie sa te vanez
neincetat. Si asta e tot ce astept. Atunci toti prietenii, dusmanii tai se vor
otravi cu parfumul meu. Tu insa te vei opri din cand in cand adulmecand. Sa
vezi daca mai sunt pe urmele tale. Ma vei astepta doar ca sa ma iubesti, sa imi
faci sufletul sa tresalte. Stii ca te voi urma de fiecare data si asta iti da
incredere in tine.
Inca dormi cu spatele
la mine. Iar eu inca am rabdare. O mana puternica se ascunde intr-o manusa de
catifea. Insa cand eu deschis palmele mele puternice tin inima mea in ele.
Trofeul oricarui vanator, inima vanatului sau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu