untitled2.rlk

“Iarna tu esti marea mea”

   Nu mai tin minte exact cand m-am indragostit de tine. Am ramas mereu cu impresia ca a fost totusi dragoste la prima vedere. Ceva m-a atras, ceva ce nu-mi pot explica, ceva ce m-a facut sa cred sa cred pentru prima data ca voi imbatrani impreuna alaturi de cineva. Erai atat de diferit de orice barbat pe care il cunoscusem pana atunci. Desi diferenta de varsta dintre noi era destul de mare, eu eram doar o pustoaica, iar tu un barbat in toata firea, te purtai asa sfios de fata cu mine, nu faceai nici-un gest, ma sarutai doar apasat pe obraz cand ne intalneam si cand ne desparteam. Cu siguranta insa, dupa ce am facut dragoste prima data deja eram indragostita nebuneste de tine. Si vedeam in ochii tai o iubire fara margini. Atunci ti-ai dat jos toate mastile si ai lasat garda jos. E un moment pe care nu-l voi uita niciodata. Pentru ca pentru prima data m-am vazut in ochii cuiva oglindita exact asa cum eram. Cu temeri si sperante, cu sufletul deschis, cu inima libera.
   Am facut impreuna lucruri minunate. Am descoperit ca ne plac lucrurile simple. Am mers iarna la mare in primul nostru an impreuna. Pentru prima data era vara in jur si in inima mea. Nu m-ai inteles de multe ori dar nu m-ai judecat. Ai vrut sa ma ajuti de fiecare data in modul tau stangaci, nu-ti iesea de cele mai multe ori dar Doamne cat apreciam stradania ta. M-ai salvat din multe situatii din care nu vedeam iesirea. Si nu am stiut atunci sa iti multumesc pentru un minunat trandafir rosu, eram prea pierduta si plina de durere si lacrimi, dar am si acum in minte felul cum mi l-ai oferit si apoi m-ai strans in brate. Ma luai cu tine peste tot. Unde eram eu erai si tu si invers. Ajunsese sa imi placa sa stau pe iarba sa te vad cum joci fotbal. Eram mandra de tine cand sarutai verigheta si imi dedicai golul. Am fost mandra de tine si cand tu nu vedeai nimic special la tine. Erai special pentru ca erai al meu si te adoram. Poate nici azi nu stii asta, desi tind sa cred ca stii tot, pentru ca ma cunosti fara cuvinte. Am atatea amintiri cu tine, frumoase si extrem de dureroase. Ma bucura toate. Asa am evoluat eu si am inteles mai bine viata. Si stiu ca tot ce ai facut nu a fost niciodata cu intentia de a ma rani. Asa esti tu. Asa m-am indragostit de tine intr-o zi de vara, asa te-am iubit mereu. Fara sa imi pun intrebari prea multe.

   Am fost in primul rand cei mai buni prieteni. Am fost deschisi si ne-am respectat reciproc in toate. Eram singura persoana care putea sa te linisteasca atunci cand erai ca un vulcan si erupeai, de nervi sau de frustrari. Doar atingerea mea reusea sa te calmeze. Pentru ca aveai sufletul meu in grija si nu vroiai sa imi faci vreun rau. Mi-e dor de complicitatea dintre noi. Si daca am fi stat pe un stadion in flacarile meciului, fiecare in peluza lui, reuseam sa ne auzim gandurile unul altuia. Din pacate nu mai am inelul de logodna de la tine. Dar momentul cand mi l-ai pus pe deget a fost cel mai frumos al vietii mele. A fost cea mai frumoasa surpriza. Desi stiam ca se va intampla, atunci m-ai surprins cu gestul tau. Am iesit la aer, aveam lacrimi in ochi, iar tu ma strangeai cu putere langa tine. In momentul ala am fost cea mai fericita femeie. M-am urcat la volan si ti-am zis ca sunt atat de emotionata ca nu sunt in stare sa mai conduc. Si ai tinut volanul si ai schimbat viteze pana acasa. Acasa ne astepta mama noastra draga in prag. Mi-a vazut inelul pe deget. Si ne-a imbratisat pe amandoi.

   Mi-e dor de tine. Nu mai e dorul ala in care simt ca mor pentru ca nu esti langa mine. Mi-e dor de tine cu zambetul pe buze. Pentru ca stiu ca ce am avut nu mai e la fel. Ar fi imposibil dupa atatia ani. Dar din tot ce am avut si am pierdut, sau din contra am castigat mai mult, ceva a ramas. Ceva ce nu va disparea, indiferent ce forma si intorsatura va lua. Dragostea..