Singuratatea doare. Dar la fel de rau doare si atunci cand esti cu o persoana nepotrivita. Am trait ambele ipostaze. A fost alegerea mea sa stau intr-o relatie care nu ma (mai) implinea. E foarte greu sa te uiti la omul de langa tine si sa vezi un strain. Alaturi de care nu mai ai nimic in comun. E greu de inteles si de digerat aceasta degradare a unei relatii. Sunt momente inaltatoare, sunt gesturi care fac cat o mie de cuvinte, sunt priviri arzatoare. Apoi nu mai e nimic. E doar o amintire a ceea ce a fost, pe care o proiectam in prezent. Si de cele mai multe ori o facem de teama singuratatii.
Nu mi-e teama de durere. O cunosc, o inteleg si ne-am imprietenit. Mi-e teama de singuratatea in doi. Mi-e teama de momentul in care sentimentele se evapora si nu am ce sa fac sa le opresc. Si nici celalat nu are ce face. Pentru ca nu ma poti pierde decat o singura data. Prima data. Daca mai stau.. oricat timp ar mai fi, sunt doar o umbra a ceea ce am fost, un robot, un loc gol. Pe care nu il mai poti umple cu mine, nici cu tine, oricat te-ai stradui.
Mi-e teama de singuratate. Mi-e teama de visurile pe care le pierd din cauza asta. Sunt putine, dar sunt importante. Insa mi-ar fi mai teama sa mai stau vreodata goala in fata cuiva. Si sa mai simt ca locul meu nu mai e acolo. Ca nu mai e nimic de facut, nimic de iertat. Mi-e teama sa mai aud ca iubirea nu e mistuitoare si completa. Sa simt ca intre noi mai este si altcineva sau altceva, oricine sau orice. Sa nu fiu eu totul, de ajuns mereu, indiferent de probleme sau bucurii. Sa ma priveasca cineva altfel decat cu sufletul.
Momentan ma scufund in niste sentimente care nu ma caracterizeaza. Dar fata de singuratatea in doi, acum am sentimente..
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu