"And we'll never be royals.. but if you love me and make me your queen.. well I'd die for my king.."
Unii oameni sunt nu sunt facuti sa traiasca singuri. Chiar daca au prieteni buni, chiar daca au bucurii ale lor, simt totusi nevoia acuta de a avea un partener de viata. Altii traiesc bine mersi facand slalom printre aventuri.
Eu nu m-am simtit capabila sa fiu singura. Poate si de asta am ales parteneri nepotriviti. Am crezut ca poti schimba pe oricine, cand eram inca o pustoaica cu vise marete. Am continuat sa cred asta cand am iubit foarte mult. Am crezut ca iubirea vindeca tot, salveaza tot, chiar si o relatie care nu mai avea de mult timp puls sau viata.
Am pus pe o foaie de hartie numere si nume. Dezamagiri. Le-am acceptat ca atare si mi-am jurat sa nu mai fac greseli. Dar acum ma vad in situatia de a nu mai incerca nimic. De a nu mai zambi la un compliment, pentru ca oricum totul mi se pare o minciuna. De a nu mai spune clar: "Vreau sa te vad. Azi si nu maine. Pentru ca azi mi-e dor de tine." Sa iau raspunsul ca atare si sa merg mai departe. Cu sau fara.
Un singur nume lipseste de pe hartie. Pentru ca a fost mai chinuitoare povestea decat toate celelalte la un loc. Dar in schimb a avut iubire cat toate celelalte. E un paradox pentru mine, cum m-a iubit un barbat incat mi-a tulburat viata de la cap la coada. Si cat de mult l-am iubit eu incat sa ii permit sa o faca, constient si asumat.
E exceptia care confirma regula. Singura sansa ca iubirea sa mai existe. Pentru ca a existat odata. La modul absolut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu