vineri, 22 noiembrie 2013

untitledlove.rlk

   Nu am fost niciodata in stare sa plec. Nu atunci cand am fost iubita. Chiar daca nu impartasam aceleasi sentimente, sau nu le traiam cu aceeasi intensitate.
   Am fost de mult parasita in cel mai brutal mod. Nu a depins de nimeni intr-un final.. a fost o soarta care nu a mai tinut cu noi. Poate de peste jumatate din viata mea mi se trage ura de a parasi si de a fi parasita. Imi aduce aminte de lucruri prea dureroase.
   Am stat in relatii in care nu mai credeam, poate nu am crezut de la inceput, poate pe parcurs lucrurile s-au deteriorat. Am ranit. Un baiat care m-a iubit sincer si mai presus de orice, cu naivitatea varstei adolescentei. Nu am putut vedea in el mai mult decat un bun prieten, cel mai bun prieten. I-am spus si lui toate astea si totusi a vrut sa ramana cu mine. Pentru ca ma iubea atat de mult incat nu putea sta fara mine. Despartirea de el a fost unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-am facut. Insa nu mai puteam continua fara sa imi fac rau, lui ii faceam deja de prea mult timp. Nu am crezut intr-o relatie de la inceput, dar iubirea lui pentru mine nu m-a lasat sa plec. 
   Apoi am ranit un barbat pe care l-am inselat. Fara sa vreau, fara sa imi doresc. Cineva m-a sarutat si el a vazut tot. Ceea ce nu a vazut e ca l-am respins pe acel om, ca l-am lovit, ca i-am spus ca eu iubesc pe altcineva. Nu m-a crezut. M-a parasit apoi s-a intors la mine de mai multe ori, pana nu a mai rezistat. Am crezut in noi, pana ne-am pierdut iremediabil pe drum.

   Si am ranit un barbat pe care il iubeam mai mult decat orice pe lumea asta. L-am ranit pentru ca incepusem sa imi conturez o personalitate careia el nu ii putea face fata. Se simtea inferior oricat i-as fi spus ca e sprijinul meu si iubirea mea toata. Ca nu imi trebuie nimic, in afara de linistea din bratele lui. Cand ne-am despartit i-am spus ca nu m-a meritat. Prea dure cuvintele. Erau adevarate, dar mai bine le-as fi tinut pentru mine. Era totusi omul care ma salvase de atatea ori desi de destule ori el ma bagase in intuneric. Poate nu m-a meritat. Dar mi-a daruit niste clipe de fericire suprema, in felul lui stangaci. E singurul care a ramas pentru ceva timp neconditionat langa mine. Am crezut in relatia asta. Cu tot sufletul. Am crezut si dupa ce se terminase. Atunci cand am reluat-o pentru scurt timp am realizat ca nu mai am in ce sa cred. Ca temerile si frustrarile lui ma depasesc. Ca.. nu ma merita.
   Acum mi-e teama. Pentru ca vreau sa raman. Si cred. Insa unele temeri imi dau tarcoale, echilibrul meu e putin zdruncinat. Pana la urma depinde de mine daca pot sa mai fiu vreodata ce am fost, desi e ultimul lucru pe care mi-l doresc. De asta e nevoie pentru a ramane. Sunt in stare sa plec? Merita oare sa raman? Pentru o clipa, pentru o zi, pentru o dragoste..



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu