miercuri, 6 noiembrie 2013

untitled4.rlk


“Nu face niciodata o femeie sa planga. Dumnezeu ii numara lacrimile..”

   N-am sa uit niciodata momentul in care mi-ai spus ca o sa pleci. Nu era vorba de o despartire, nu era vorba de altcineva, era vorba de noi doi care aveam sa stam sase luni despartiti. Stiu doar ca ai zis “eu plec”. Am crezut ca glumesti pana m-am uitat in ochii tai. Apoi am lesinat si m-am trezit in patul nostru, cu tine speriat langa mine, spunandu-mi ca ma iubesti. Dar ca totusi pleci. Ca vom avea nunta pe care mi-o doream, ca vei face asta doar tu prin puterile tale. Orice vorba pe care mi-o spuneai taia in carne vie. Daca nu mi-ai fi repetat obsesiv, in toti anii de cand eram impreuna, ca nu ne vom desparti niciodata nici daca vom muri de foame poate nu as lasat nici-o lacrima sa cada. M-as fi imbracat si as fi iesit la aer sa imi limpezesc gandurile. Insa eu am stat cu tine, inca o luna asteptand plecarea. Te vedeam asa entuziasmat in timp ce eu muream incet in fiecare secunda. Imi era dor de tine desi eram inca amandoi. Nu mai puteam decat sa zambesc fortat, cand te strangeam in brate simteam ca pot sa te pierd in orice clipa si vroiam sa se termine totul odata.
   Nu-mi amintesc ziua in care ai plecat pentru ca eram inecata in lacrimi. Stiu doar ca te-am strans in brate sa imi ramana pielea ta impregnata pe a mea. Am adormit cu greu. Si cand m-am trezit se prabusise totul in jur. Am inceput sa iti trimit mesaje sa te implor sa te intorci. Sa nu strici pentru o prostie tot ce cladisem impreuna. Ai stricat insa tot din clipa in care ai zis “plec”. Sau mai bine zis din clipa in care ai gandit asta. Si acela a fost momentul in care ai incetat sa mai fii inima mea intreaga. Te-am iubit cu toate defectele tale, cu toate durerile si framantarile, am fost acolo sa plangi pe umarul meu, am fost acolo indiferent. Am plans atat de mult incat nu mai vedeam nimic in jur. Oricum nu imi doream sa mai vad nimic pentru ca tu nu mai erai. Insa simteam tot timpul ca nu esti langa mine. Aveam nevoie sa ma strangi de mana si nu erai. Aveam nevoie sa iti simt respiratia langa mine, sa te privesc cum dormi, sa ma cuprinzi in brate. Ai venit mult mai devreme. Nu de dorul meu, nu de durerea mea, asa au fost circumstantele. Ma gandeam cum va fi revederea. Tremuram la gandul ca iubitul meu va fi din nou langa mine acolo unde ii era locul. Insa in momentul in care te-am vazut nu am simtit nimic. Te-am privit si te-am sarutat. Nici nu mai stiu daca te-am strans in brate. Trecuse o luna jumatate. Pentru mine batalia vietii mele. Cu mine si cu niste sentimente care ma devorasera.
   Ne-am purtat normal, totul revenise la normal. Insa normalitatea asta nu mai era ce imi doream. Avusesem incredere in ceva. Era mai presus de orice legamant si tu il incalcasei. Sufeream tot timpul si nu ma mai purtam la fel. Disparuse zambetul si dorinta de a face planuri mici sau mari. Imi doream sa te vad cat mai rar, sa ma apar de orice ai mai fi putut face. Te credeam deja in stare de orice, in ochii mei nu mai erai nimic din ce fusesei. Si dragul meu ai fost tot. Ai fost viata mea intreaga. Te-am aparat cu orice pret si te-am protejat cu un instinct aproape matern. Te-am iubit ca o femeie, ca o prietena, ca o mama, ca o sora. Ti-am fost tot si mi-ai fost tot.
   Cand oare am incetat sa te iubesc? Sa se fi terminat totul in clipa in care ai gandit sa pleci? In clipele cand plangeam singura de imensa ciuda ca nu suntem amandoi? Poate nici nu mai conteaza. Si daca ma intrebi de ce am reactionat asa, asa cum majoritatea oamenilor nu ar face-o, si cum majoritatea nu inteleg, ei bine am facut-o din iubire. Ca am gresit sau nu, totul a fost din iubire. O iubire cum poate nu a mai existat. Nu ti-am dat prea multe nume de alint pe parcursul relatiei noastre. Dar cand iti spuneam.. “tu, cel mai iubit dintre oameni” o spuneam cu toata sinceritatea si cu tot sufletul. Si tu stii cat de norocos ai fost si cat de iubit. Si stii ca ai gresit plecand. O stii azi si o vei sti toata viata, insa dragul meu.. o stii prea tarziu..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu